Odă către Allium Cepa

Home »  Odă către Allium Cepa

de Bálint Tibor

Tradusa de Simone Györfi

O, Allium Cepa, tu, care îți dezbraci straiele aurii în clinchet duios, pentru a oferi pișcător-sfidătoare trupul tău alb și tens poftei nesățioase, prin mii de variante de gusturi și arome pofta-ncingând-o-ntocmai.

O, Cepa, tu, roșcato, cochet senzuală și senzual cochetă, membră a nobilei familii liliaceae, prințesă de lumi cuceritoare, tu, zeiță omniprezentă-n cercul celor ahtiați după gustări alese. Spre deosebire de suratele tale Lilium Tulbiferum și Lilium Auritum, cele ce poartă miresme dulci, moi și-ademenitoare, ai fermecat o lume întreagă nu prin șoapte insinuant-înfiorate ci prin uleiurile tale fără de egal, pulverizând kenallilul care te-nlăcrimează și care e în stare să invoce imaginea meselor copios încărcate cu delicatețuri chiar și oamenilor lipsiți de orice fantezie.

În roba ta primăvăratic-verde ești cea mai fermecătoare și-atât de-înmiresmată, flămânde, când gurile mușcă din gâtul tău alb, ițindu-se zvelt, în străluciri de email, pe așternuturi de slănină ori pe o moale perină de cașcaval!

O, Allium Cepa! Cu secole în urmă, pe când suratele tale au fost ademenite în grădinile mănăstirilor în speranța că mireasma lor feciorelnică ascunde puteri tămăduitoare, demult ajutaseși în alinarea spasmelor dureroase din corpul uman și ostoiseși neliniștiți nou-născuți; leac i mană pentru trup și suflet celor scăpați din robie, cutreierând apoi patruzeci de ani în pustiu, în glumă ajunsai să fii botezată slănină jidovească, ba chiar friptura lui Moise!

O, Cepa, ostoit-ai țăranul care sapă sub cerul arzător, tu dăruindu-i, de-a lungul veacurilor, alinare; plin de har, prințesă, ai ridicat la rangul fripturii aromate colțul uscat de pâine, îmbiind călătorul impresionat de bunătatea ta să se-aplece cucernic asupra izvorului dătător de răcoare.

O, Allium Cepa, tu, care ai strălucit la ospețele renumitului Trimalchio, ai fost de-ai casei la masa faraonilor, cunoscându-i pe Ramses și pe Tutankamon și chia pe Cleopatra, fiind chiar și acum cel mai familiar condiment din Egipt. Și până la Ierusalim ori chiar până-n Siberii, acolo, unde strălucește a ta nepoată, ceapa cea de iarnă, Fistulosum, altă liliaceae, a cărei ceapă aurie este tot condiment.

Iată deci cum, o, Cepa, numele tău îmbină folositor și bun și de ne’nlocuit cu frumusețea plină de măreție, trup și suflet precum tu însăți ești. În clipa-n care sânu-ți se ițește de sub cămașa strâmtă, noi, orbiți de astă strălucire, cădem pe brânci ‘naintea giganticelor mese, nesăturați pe veci de aroma ta, care transcende iubitor, etern, preaplinul lor de bunătăți.

O, mica mea Allium Cepa, sub privirea și sub nasul nostru azi tu înfăptuiești metempsihoza gustului și-aromei și te-apropii mereu mai tare de perfecțiune, prin pâinea cu untură presărată cu-ardei și ceapă răzuită și până la tocănița demnă de căpetenii, ori de la ciorba de pește de Seghedin, superbă, și până la claponul cel îndesat cu stridii! Existența însăși ar fi, vai, sărăcită și lipsită de culoare, fără de nici un gust!

Rămâi dară cu noi pentru vecie, tu, dulceo, tu, picanto, cu sânul tău bățos și îndărătnic, ceapa mea dragă, să nu ne părăsești nici azi, nici mâine.Și iartă-mă acum, de s-a-ntâmplat, pe când te dezbrăcam și sânul tău pietros îl dezmierdam, de-am început să hohotesc cu voce tare.

Comments are closed.